Antena 3 CNN Externe Cehia a devenit membru cu drepturi depline al Agenţiei Spaţiale Europene

Cehia a devenit membru cu drepturi depline al Agenţiei Spaţiale Europene

<1 minut de citit Publicat la 16:25 16 Noi 2008 Modificat la 16:25 16 Noi 2008
Cehia a devenit membru cu drepturi depline al Agenţiei Spaţiale Europene
Cehia a fost admisă ca membru cu drepturi depline al Agenţiei Spaţiale Europene, devenind astfel prima ţară est-europeană care beneficiază de acest privilegiu. Acordul cu privire la admiterea Cehiei în rândul statelor din Agenţia Spaţială Europeană a fost semnat la Praga pe 8 iulie de directorul general al Agenţiei, Jean-Jacques Dordain şi de prim-ministrul ceh, Mirek Topolanek. Documentul a fost apoi ratificat de Parlamentul ceh, iar, pe 14 noiembrie, Cehia a trecut oficial de la statutul de şară asociată la cel de ţară membră.
În această calitate, Cehia va avea drept de veto la proiectele aerospaţiale europene, va beneficia de tehnologia spaţială europeană, va contribui prin ramuri ale industriei sale la proiectele europene şi cercetătorilor cehi li se va da dreptul de a lucra pentru Agenţie.
De altfel, primul astronaut european care a ajuns în spaţiul cosmic este cehul Vladimir Remek, în 1978. Deocamdată, România are statut de ţară asociată a Agenţiei Spaţiale Europene, alături de Polonia şi Ungaria.
Antena3.ro

×
x close