Ceaţa densă instalată în sud-estul Angliei a provocat întârzieri şi chiar anulări de zboruri, miercuri, pe aeroportul londonez Heathrow, a anunţat compania British Airways, perturbând şi serviciile de feribot, transmite Sky News.
Serviciul de meteorologie a avertizat publicul în legătură cu perturbarea transporturilor, vizibilitatea urmând să scadă sub 50 de metri în unele zone.
Compania Wightlink Ferries, care operează feriboturi pe rutele dintre Hampshire şi Insula Wight, a anunţat, de asemenea, întârzieri.
Pasagerii sunt sfătuiţi să verifice site-urile companiilor înainte de a pleca în călătorie.