
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, va rămâne sub controlul Rusiei, a declarat Ministerul rus de Externe, potrivit The Guardian.
Ministerul a spus că transferul controlului către Ucraina sau alte țări ar fi imposibil, așa cum ar fi și operarea în comun, din cauza preocupărilor legate de securitatea fizică și nucleară.
Trump a sugerat anterior ca SUA să preia centralele nucleare din Ucraina, idee pe care Ucraina a respins-o.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus în urmă cu câteva zile despre centrala nucleară Zaporojie: „Dacă americanii se gândesc cum să găsească o cale de ieșire din această situație, dacă vor să o ia de la ruși, să investească în restaurarea ei, aceasta este o întrebare deschisă”.
Rafinăriile de petrol, conductele de petrol și gaze și centralele nucleare se numără printre țintele asupra cărora Rusia și Ucraina au convenit, marți, să suspende temporar bombardamentele, a anunțat marți Kremlinul.
Ce prevede armistițiul asupra infrastructurii energetice dintre Rusia și Ucraina
O listă de facilități rusești și ucrainene convenite între părțile rusă și americană care intră sub incidența moratoriului temporar asupra atacurilor asupra sistemului energetic:
1. Rafinării de petrol;
2. Conducte de petrol și gaze și instalații de depozitare, inclusiv stații de pompare;
3. Infrastructura de producere și transport a energiei electrice, inclusiv centrale electrice, substații, transformatoare și distribuitoare;
4. Centrale nucleare;
5. Baraje hidroelectrice.
Potrivit comunicatului, armistițiul temporar privind infrastructura energetică a început pe 18 martie și este valabil 30 de zile, dar ar putea fi prelungit de comun acord. Dacă acordul este încălcat de una dintre părți, cealaltă parte este liberă să acționeze, a adăugat Kremlinul.