Anchetatori ai armatei americane au început să-l interogheze pe sergentul Bowe Bergdahl, ţinut timp de cinci ani în captivitate de către talibani din Afganistan şi eliberat în mai, pentru a stabili condiţiile în care a fost capturat.
Interogatoriul sergentului în vârstă de 28 de ani a început la Fort Sam Houston, baza Forţelor Terestre, situată la San Antonio (Texas, sudul Statelor Unite), a anunţat miercuri o purtătoare de cuvânt a armatei.
Obiectivul acestei anchete este de a se reconstitui evenimentele care au condus la capturarea sergentului Bergdahl, dat dispărut în timpul unei misiuni în Afganistan, în 2009. Este vorba, de fapt, de a se determina dacă acţiunile sale ar putea antrena deschiderea unui proces pentru dezertare, acuzaţie pasibilă de pedeapsa cu moartea, în faţa unei curţi marţiale.