Antena 3 CNN Externe Ce sunt "vizele de aur". Un videoclip despre "planul B" în Europa a avut jumătate de milion de vizualizări în două săptămâni

Ce sunt "vizele de aur". Un videoclip despre "planul B" în Europa a avut jumătate de milion de vizualizări în două săptămâni

G.M.
2 minute de citit Publicat la 07:00 21 Noi 2024 Modificat la 07:47 21 Noi 2024
pasaport cu avion si stampila
Interesul americanilor pentru așa-numitele „vize de aur” a crescut brusc după alegeri. Europa e în topul căutărilor. FOTO: Getty Images

Interesul americanilor pentru așa-numitele „vize de aur” a crescut brusc după alegeri, arată datele consultanților care îi sfătuiesc pe cei bogați unde să se mute, scrie CNN. Vizele de aur reprezintă șansa de a „cumpăra” în esență dreptul de ședere, uneori fără obligația de a locui în țara aleasă. 

Astfel, reședința prin scheme de investiții, cunoscute sub denumirea de „vize de aur”, le oferă oamenilor șansa de a obține un permis de ședere pentru o țară prin achiziționarea unei case acolo sau făcând o investiție mare sau o donație. Toți solicitanții trebuie să aibă peste 18 ani, să nu aibă antecedente penale și să aibă suficienți bani cât să facă investiția necesară.

Reprezentanții Henley & Partners, compania care susține că a inventat conceptul de cetățenie prin investiție în anii 1990, au declarat că întrebările cetățenilor americani pe site-ul companiei au crescut cu 400% în săptămâna alegerilor comparativ cu săptămâna anterioară.

Cu toate acestea, mulți dintre cei care se interesează nu intenționează să se mute definitiv într-o țară nouă. „Principalul obiectiv pentru majoritatea americanilor este doar să aibă o opțiune, ca o poliță de asigurare”, a spus Dominic Volek, de la Henley & Partners.

Arton Capital, o altă companie de consultanță, a declarat că a primit peste 100 de întrebări în ziua victoriei lui Trump în alegeri, de cinci ori mai mult decât media zilnică normală. „Foarte puțini dintre acești oameni se mută de fapt, dar toți vor să aibă opțiunea ca Plan B”, a declarat șeful companiei, Armand Arton pentru CNN. „Cu siguranță vom fi foarte ocupați în următoarele șase luni cu piața din SUA.”

Un sat italian încearcă să profite la maximum de creșterea bruscă a cererii: în urma alegerilor din SUA, satul Ollolai, de pe insula Sardinia, a lansat un site web cu oferte de locuințe ultra-ieftine, în speranța că cei supărați de alegerea lui Trump se vor muta acolo.

Creșterea cererii din SUA

Din punct de vedere istoric, programele de rezidență și cetățenie prin investiții au atras elitele inclusiv din Nigeria, Africa de Sud, China, India și Filipine, țări cu niveluri ridicate de instabilitate politică și economică.

Cererile pentru vizele de aur venite din SUA au început să crească după pandemie și apoi în contextul diviziunii politice și al tensiunii sociale, potrivit unui raport Henley & Partners publicat la începutul acestui an.  Întrebările despre vizele de aur venite din partea cetățenilor americani au crescut cu 33% în acest an în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, programele din Europa fiind cele mai căutate.

Programul de permis de ședere de Aur din Portugalia se află în fruntea listei de popularitate, deoarece este relativ accesibil. Presupune o cheltuială minimă de 250.000 de euro, pentru sprijinirea artei sau a patrimoniului cultural național.

Cei superbogați, cu o avere netă de peste 50 de milioane de dolari, preferă Malta sau Austria, potrivit lui Dominic Volek. În Malta, suma minimă de investiție începe de la 600.000 de euro. Austria cere o contribuție directă la economie, cum ar fi o investiție într-o afacere locală, care de obicei începe de la aproximativ 3,5 milioane de euro.

Un videoclip pe YouTube despre „țări pentru americanii care doresc să părăsească SUA”, postat în urmă cu mai puțin de două săptămâni de un cuplu care ajută oamenii să se mute în străinătate, a avut peste jumătate de milion de vizualizări și 4.000 de comentarii. O postare pe Reddit numită „Emigrarea după rezultatele alegerilor din SUA” a avut 1.300 de comentarii în mai puțin de două săptămâni.

 

×
x close