Antena 3 CNN Externe Ce spune Vladimir Putin despre criza din Ucraina

Ce spune Vladimir Putin despre criza din Ucraina

<1 minut de citit Publicat la 18:55 28 Feb 2014 Modificat la 18:55 28 Feb 2014
Ce spune Vladimir Putin despre criza din Ucraina
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, face apel la evitarea escaladării crizei din Ucraina. Liderul rus a subliniat necesitatea normalizării situaţiei cât mai rapid, conform unui comunicat al Kremlinului, citat de  AFP.

În cadrul unor conversaţii telefonice cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu premierul britanic David Cameron şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, Putin a precizat că este "extrem de important să se evite escaladarea violenţelor şi să se ajungă la o normalizare a situaţiei din Ucraina cât mai curând posibil", precizează Kremlinul.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a transmis secretarului de Stat american, John Kerry, că Rusia este pregătită "să se implice pentru facilitarea tranziţiei economice în Ucraina"


×
x close