Antena 3 CNN Externe Ce se întâmplă de fapt în Ucraina? Depinde pe cine întrebi

Ce se întâmplă de fapt în Ucraina? Depinde pe cine întrebi

2 minute de citit Publicat la 12:42 04 Mar 2014 Modificat la 12:42 04 Mar 2014
Ce se întâmplă de fapt în Ucraina? Depinde pe cine întrebi
Tensiunile escaladează rapid în ţara vecină, în timp ce trupele militare ruseşti îşi majorează prezenţa în Ucraina, în speţă în Peninsula Crimeea.

Liderii mondiali fac presiuni pentru o soluţie diplomatică pentru a diminua efectele crizei din regiune.

În cancelariile occidentale au fost deja trasate liniile unei bătălii ideologice, dar în fucţie de interese şi aşezare geostrategică, realitatea din teren este privită diferit.
Vă prezentăm mai jos opiniile părţilor implicate direct în această situaţie delicată.


Cine este acum la conducerea Ucrainei?

Rusia: Viktor Ianukovici rămâne preşedintele ales al Ucrainei, iar noul guvern de la Kiev este ilegitim. Emisarul rus la ONU, Vitaly Churkin spunea că este vorba de "o răsturnare de putere prin metode militare, a extremiştilor radicali"

Ucraina: Ucraina are un guvern legitim şi este pregătită să organizeze alegeri prezidenţiale pe 25 mai. "Haideţi să dăm o şansă acestei iniţiative", a spus ambasadorul Ucrainei la ONU, Yuriy Sergeyev.

SUA: Ianukovici şi-a părăsit postul luna trecută, a fugit din ţară şi a fost demis de Parlamentul de la Kiev.

Câţi militari ruşi se află acum în ucraina?

Rusia: Moscova nu a furnizat un număr exact referitor la trupele prezente pe tărâm ucrainean.

Ucraina: Rusia a folosit nave militare, elicoptere şi avioane militare de transport pentru dispunerea a 16.000 de oameni în Crimeea. Această operaţiune a început la data de 24 februarie, a spus ieri Sergeyev, într-o şedinţă urgentă a Consiliului de Securitate din cadrul ONU.

SUA: Forţele ruse au preluat în totalitate controlul operaţional al peninsulei, a spus pentru CNN un oficial al administraţiei de la Washington. El a estimat că numărul total al trupelor militare ruse nu depăşeşte 6000 de cadre.

Au voie trupele ruseşti să staţioneze în Crimeea?

Rusia: Categoric da! Un tratat bilateral, semmnat între cele două ţări vecine, permite Rusiei să păstreze până la 25.000 de militari în Crimeea, a spus emisarul rus la ONU, care a adăugat că preşedintele Ianukovici a solicitat sprijinul forţelor militare ruse.

Ucraina: Categoric nu! Masarea trupelor ruseşti în Crimeea şi la graniţele cu Ucraina reprezintă un act de agresiune.

SUA: Categoric nu! Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pune în practică un joc extrem de periculos. "Consecinţele unei intervenţii militare ar putea fi devastatoare", spunea ieri reprezentantul american la ONU, Samantha Power.

Care este miza acestor ultime tensiuni?

Rusia: Administraţia de la Moscova susţine că parlamentul i-a permis lui Putin să folosească forţa militară pentru protejarea populaţiei rusofone din Crimeea.

Ucraina: Nu există nicio dovadă a vreunei ameninţări, îndreptată împotriva ruşilor din diverse teritorii ale Ucrainei. Autorităţile de la Kiev sunt ferme şi spun că Rusia doreşte anexarea Peninsulei Crimeea.

SUA: Rusia îşi manifestă sensibilitatea istorică faţă de Ucraina şi în special faţă de Crimeea, încercând prin aceste metode ca vecinul de la vest să rămână sub sfera de influenţă a Moscovei. Un oficial de la Casa Albă a precizat că, în mod vădit, Federaţia Rusă se teme ca nu cumva Ucraina să cadă sub umbrela deschisă de ţările occidentale.

×
x close