Poliţia din Hong Kong a început luni dimineaţa să îndepărteze baricadele instalate de peste 15 zile de către manifestanţii prodemocraţie, potrivit unor jurnalişti AFP de la faţa locului.
Forţele de ordine au început să demonteze baricadele din zona principalului loc de manifestaţie, cartierul Admiralty, luându-i prin surprindere pe manifestanţi, al căror număr a scăzut în cursul nopţii de duminică spre luni.
Zeci de poliţişti şi-au făcut apariţia luni dimineaţa în locurile în care manifestanţi prodemocraţie organizează, de peste două săptămâni, reuniuni care paralizează o parte a marelui centru comercial asiatic.
Poliţiştii, care nu poartă echipament antirevoltă, au fost mobilizaţi în cartierul Admiralty, dar şi în Mongkok, potrivit unor imagini televizate.
Manifestanţii, conduşi de mişcări studenţeşti, cer Beijingului garantarea unei democraţii depline pentru fosta colonie britanică.
Mişcarea lor a provocat confruntări cu locuitori din Hong Kong care se opun ocupării străzilor.