Este foarte probabil ca acest test să fie considerat de comunitatea internațională ca un tir cu rachetă balistică și să atragă regimului nord-coreean sancțiuni suplimentare.
Ambasadorul Jang Il Han a răspuns în cursul unei conferințe de presă unor întrebări legate de informații sud-coreene cu privire la un posibil nou test, pe 10 octombrie, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființarea Partidului nord-coreean al Muncitorilor .
"Sunt sigur că vom sărbători această zi în mod grandios", a declarat diplomatul, responsabil de relațiile cu Statele Unite.
Luând cuvântul la sediul misiunii nord-coreene pe lângă ONU, Jang Il Han a afirmat că țara sa "este liberă să facă ce vrea".