Paul Rosolie, naturalistul care a declarat sus şi tare că avea să se lase înghiţit de un anaconda uriaş, a sfârşit prin a avea un atac de panică imediat ce şarpele a deschis gura pentru a-l înghiţi.
Şarpele a încercat într-o primă etapă să fugă, dar, după ce a fost provocat de mai multe ori de Paul Rosolie - care a purtat un costum de protecţie special creat, acoperit cu sânge de porc -, a sfârşit prin a muşca "momeala" şi s-a înfăşurat în jurul naturalistului american.
În cele din urmă, şarpele abia a avut timp să îşi deschidă fălcile pentru a înghiţi casca de protecţie a naturalistului, însă acesta a solicitat imediat intervenţia echipei sale pentru a fi eliberat din strânsoarea animalului.
"I-am simţit maxilarul pe cap, sângele nu-mi mai circula prin mâini, oasele mi se îndoiau, a trebuit să ies!", a declarat Rosolie la finalul emisiunii.