Antena 3 CNN Externe Ce este biopsia lichidă, descoperirea care poate schimba lupta împotriva cancerului

Ce este biopsia lichidă, descoperirea care poate schimba lupta împotriva cancerului

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 20:01 10 Oct 2024 Modificat la 20:01 10 Oct 2024
om de stiinta in laborator
Potrivit specialiştilor în sănătate această tehnologie inavatoare ar putea reduce costurile şi timpul pentru aşteptarea rezultatelor. Sursa foto: Getty Images

Biopsia lichidă, o metodă inovatoare în monitorizarea cancerelor, ar putea să devină disponibilă pentru un număr mai mare de pacienţi în Franţa, în cadrul unui program anunţat, miercuri, de mai multe entităţi din sectorul sănătăţii. „Va permite scăderea costurilor şi a timpului de aşteptare a rezultatelor", a spus cercetătorul Alain Thierry, specialist în biopsie lichidă, informează AFP, citat de Agerpres. 

„Astăzi, Franţa se remarcă prin această investiţie în biopsia lichidă", a declarat Pierre Mezeray, unul dintre directorii grupului farmaceutic elveţian Roche, care participă la acest parteneriat.

Grupul Roche colaborează în cadrul parteneriatului cu institutul francez Gustave Roussy, unul dintre principalii actori francezi implicaţi în lupta împotriva cancerului. Acordul prevede ca institutul Gustave Roussy să poată să utilizeze instrumentele de biopsie lichidă create de Roche.

Această tehnologie este considerată pe scară largă ca fiind una dintre realizările majore din ultimii ani pe plan medical, iar anumiţi observatori o consideră demnă de a fi recompensată cu premiul Nobel.

Ce este biopsia lichidă şi cum va fi folosită în lupta împotriva cancerului

Biopsia lichidă permite monitorizarea evoluţiei unui cancer printr-o simplă recoltare de sânge, nu printr-o biopsie clasică, o metodă ce implică prelevări mult mai greu de efectuat. Noua tehnologie caută să depisteze prezenţa în sânge a ADN-ului anormal, produs de către tumori.

Intenţia este de a alcătui un portret foarte precis al cancerului la nivel molecular, pentru a propune terapii ţintite. Într-un mod care este încă ipotetic, această tehnologie ar putea, de asemenea, într-o bună zi, să favorizeze depistarea precoce a bolii.

Pentru moment, ea este utilizată în principal pentru a monitoriza anumite cancere pulmonare, prin câteva mii de teste care sunt realizate în fiecare an în Franţa. Însă parteneriatul anunţat miercuri vizează şi alte tipuri de cancere, pentru a le permite pacienţilor să participe la studii clinice.

În toată Franţa, clinicile şi spitalele vor trimite eşantioane echipelor de medici de la institutul Gustave Roussy, la Universitatea Paris-Saclay, care le vor analiza cu ajutorul instrumentelor produse de grupul Roche.



Cei doi parteneri au rămas discreţi în ceea ce priveşte natura financiară a acordului, însă Pierre Mezeray a dat asigurări că este vorba mai degrabă despre o colaborare "de la egal la egal" decât despre "o tranzacţie".

Proiectul a fost salutat de specialiştii din sectorul sănătăţii, care văd în el o oportunitate de a face biopsiile lichide să devină accesibile pentru un număr mult mai mare de pacienţi.

„Deţinerea unei foarte mari platforme de secvenţiere a ADN-ului va fi un atu", a declarat cercetătorul Alain Thierry, specialist în biopsie lichidă, care nu este implicat în proiect. "Acesta lucru va permite scăderea costurilor şi a timpului de aşteptare a rezultatelor", a adăugat el.

×
Parteneri
x close