Premierul grec Alexis Tsipras i s-a plâns marţi şefei diplomaţiei Uniunii Europene Federica Mogherini că Guvernul său nu a fost consultat înainte ca UE să anunţe impunerea unor posibile noi sancţiuni Rusiei din cauza conflictului din Ucraina, a anunţat Cabinetul acestuia, relatează AFP.
"Declaraţia şefilor de stat şi de guverne a UE publicată astăzi (marţi) a fost difuzată ocolind procedura normală vizând să garanteze consensul statelor membre şi fără consimţământul Greciei", afirmă într-un comunicat Cabinetul lui Tsipras, instalat luni la conducerea Guvernului grec, după victoria pe care a obţinut-o luni în alegerile legislative anticipate.
Această declaraţie "nu are asentimentul Greciei", se arată în comunicat.
Tsipras i-a transmis "nemulţumirea" Atenei lui Mogherini într-o convorbire telefonică. Reprezentanţa UE în Grecia a fost, de asemenea, informată.
O sursă europeană a dat asigurări pentru AFP că "procedura a fost respectată şi că toate ţările au fost consultate".
Procedura respectivă nu este scrisă, ca în cazul actelor legale şi cu caracter constrângător, ci are la bază principiul "cine nu spune nimic, consimte".
Iniţiativa europeană cu privire la Rusia a intervenit în plină tranziţie în plină tranziţie între Guvernul lui Antonis Samaras şi noul Guvern condus de către liderul Syriza (stânga radicală), care a depus jurământul marţi.