Cercetatorii au analizat 1700 octogenari, verificând modul în care obiceiurile lor zilnice le afectează sănătatea.
Conform oamenilor de ştiinţă, persoanele care au consumat aproximativ două pahare de bere sau vin pe zi au înregistrat cu 18% mai puţine riscuri de a suferi o moarte prematură.
Exerciţiile periodice şi petrecerea timpului liber practicând un hobby au fost, de asemenea, asociate cu longevitatea. Cei care îşi dedicau două ore pe zi hobby-urilor aveau cu 21% mai puţine şanse la un deces prematur.
Mai mult, 15-45 de minute de activitate fizică zilnică reduc cu 11% riscul de deces. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Northwestern din Chicago au efectuat un studiu care a avut în prim plan memoria persoanelor cu vârsta peste 80 de ani, potrivit The Independent.