Un câine din rasa Chihuahua, care cântărește doar 1,8 kilograme, a devenit celebru după ce stăpâna sa a dezvăluit un aspect macabru despre el.
Câinele pe nume Rumpelstiltskin și-ar fi mâncat fostul stăpân pentru a supraviețui, susține actuala proprietară a câinelui Chihuahua, Tyfanee Fortuna, din Glen Gardner, New Jersey.
Potrivit Daily Mail, femeia a făcut aceste mărturisiri pe un grup de pe Facebook, dedicat iubitorilor de câini. Ea a povestit că simpaticul cățel a fost forțat să își mănânce stăpânul după ce acesta ar fi murit în locuința sa.
Femeia a dezvăluit faptul că fostul stăpân al câinelui era mort de aproximativ două săptămâni până când a fost găsit de cineva, astfel că animalul a fost în pericol să moară de foame.