Partidul muncitorilor (PT) a anunţat că a depus oficial miercuri la Tribunalul superior electoral candidatura liderului său istoric Luiz Inacio Lula da Silva, în prezent încarcerat, la alegerile prezidenţiale braziliene din octombrie, relatează AFP şi DPA.
"Este oficial! Lula este candidatul Partidului muncitorilor la preşedinţia Republicii", şi-a exprimat satisfacţia PT pe site-ul său, deşi candidatura simbolului stângii braziliene prezintă un mare risc de a fi invalidată în zilele care urmează de către tribunalul electoral.
Preşedinta PT Gleisi Hoffmann a prezentat documentul care atestă depunerea candidaturii, cu câteva ore înainte de expirarea termenului legal.
"Astăzi este o zi foarte importantă. Am venit să înregistrăm candidatura camaradului Lula în pofida tuturor celor care nu voiau ca asta să se întâmple", a spus ea în faţa celor circa 10.000 de susţinători ai stângii adunaţi în faţa Tribunalului superior electoral, în centrul capitalei Brasilia.
Lula, care a fost preşedinte timp de două mandate între 2003 şi 2010 rămâne marele favorit din sondaje, deşi a început să ispăşească în aprilie o pedeapsă de peste 12 ani de închisoare pentru corupţie şi spălare de bani.
Liderul politic în vârstă de 72 de ani se declară victima unei persecuţii politice menite să-l împiedice să candideze pentru un al treilea mandat.
Se aşteaptă ca Tribunalul superior electoral să invalideze candidatura lui Lula pe motiv că legea nu permite persoanelor condamnate să candideze pentru preşedinţie. Instanţa trebuie să-şi anunţe decizia până pe 17 septembrie.
În total 13 candidaţi ar urma să se înscrie în cursa electorală pentru preşedinţia Braziliei până la expirarea termenului de depunere a candidaturilor, notează DPA.