Daniel Pelka a decedat în oraşul Coventry, în martie 2012.
Mama lui, Magdelena Luczak, de 27 de ani, şi concubinul acesteia, Mariusz Krezolek, ambii din Polonia, au fost găsiţi vinovaţi pentru uciderea băiatului. Sentinţa finală a fost dată de un tribunal din Birmingham.
Pe parcursul procesului, care a durat nouă săptămâni, un medic legist a comparat trupul copilului cu cel al unei victime din lagărele naziste, relatează The Daily Mail.
Raportul de autopsie relevă faptul că băiatul a murit în urma unei lovituri puternice la cap, care era doar una dintre cele 30 de răni, provocate violent.
Cu 14 săptămâni înainte să moară, copilul îşi rupsese mâna. Autorităţile au închis repede cazul după ce mama băiatului i-a convins pe poliţişti că acesta se automutilase, atunci când a sărit din canapea.
Cuplul de polonezi, vinovaţi de moartea copilului de 4 ani
Un alt caz, care trebuia să trezească suspiciunea organelor competente, a fost atunci când copilul a apărut la grădiniţă cu ochii învineţiţi, dar nimeni din personalul unităţii de învăţământ nu a acordat atenţia necesară stării băiatului şi nici nu au apelat la serviciile sociale pentru a investiga cauzele.
Cu doar trei săptămâni înainte să-şi piardă viaţa, Daniel cântărea mai puţin de 14 kilograme. El era nevoit să fure din mâncarea colegilor săi sau să caute prin coşurile de gunoi.
Cei doi adulţi, responsabili pentru moartea copilului, au venit în Marea Britanie din Polonia în 2006. Ambii sunt dependenţi de droguri şi alcool.