Antena 3 CNN Externe Un miracol numit Skipper, căţelul născut cu două cozi și șase picioare!

Un miracol numit Skipper, căţelul născut cu două cozi și șase picioare!

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 19:09 25 Feb 2021 Modificat la 19:11 25 Feb 2021
o_1evd2o6081gu36l81voa6ih10gbd.jpg

Veterinarii de la Neel Veterinary Hospital susțin că Skipper s-a născut cu mai multe malformații congenitale, ceea ce a dus la o singură cavitate a capului și a pieptului, dar și la două regiuni pelvine, două căi urinare inferioare, două sisteme de reproducere, două cozi și șase picioare, scrie CBS News.

Este posibil ca Skipper să fi avut un geamăn care nu a reușit să se separe în timp ce era în uter.

Veterinarii bănuiesc că Skipper are și spina bifida și e posibil să aibă nevoie de terapie și asistență pe măsură ce crește.

Cu toate acestea Skipper se manifestă normal: "Organele par a fi într-o formă excelentă, își face nevoile, este foarte puternică. Crește corespunzător până acum. Toate picioarele ei se mișcă și răspund la stimul la fel ca un cățeluș normal".

Potrivit unei pagini de Facebook numită "Skipper's Journey”, Skipper „se descurcă excelent”. Ea s-a născut alături de alți opt pui și niciunul dintre ceilalți nu pare să aibă anomalii.

Skipper s-a născut pe 16 februarie în Chickasha, Oklahoma, a doua zi după ce Oklahoma a trecut prin temperaturi atât de scăzute cum nu fuseseră în mai mult de un secol.

×
Etichete: Skipper catel
x close