Antena 3 CNN Externe Incendiu la ”Notre Dame” din Paris. ”Structura este salvată în întregime” - VIDEO LIVE

Incendiu la ”Notre Dame” din Paris. ”Structura este salvată în întregime” - VIDEO LIVE

3 minute de citit Publicat la 00:02 16 Apr 2019 Modificat la 00:02 16 Apr 2019
o_1d8hcc8df1qoa1fiml812neqq38.jpg_large

Update 01.09: Pompierii care încearcă de câteva ore să ţină sub control incendiul devastând catedrala emblematică Notre-Dame din Paris au reuşit să salveze "structura" edificiului "în întregime", a declarat şeful acestora aflat la faţa locului, relatează AFP. 

"Putem considera că structura Notre-Dame este salvată şi păstrată în întregime",a afirmat generalul Jean-Claude Gallet, comandantul Brigăzii de pompieri din Paris. 

"Focul a scăzut în intensitate", a adăugat la rândul său secretarul de stat din Ministerul francez de Interne, Laurent Nunez, invitând în acelaşi timp la "prudenţă maximă".

Update 00.02: Laurent Nunez, secretar de stat în Ministerul de Interne anunță că ”focul a scăzut în intensitate”. ”Putem să ne gândim că structura edificiului este salvată” a spus acesta, care a îndemnat totuși la prudență.

Update 23.20: Vaticanul transmite că a aflat cu ”groază și tristețe de focul teribil care a devastat catedrala Notre Dame din Paris, simbol al Creștinătății în Franța și în lume. Ne exprimăm susținerea pentru catolicii din Franța și oamenii din Paris. Ne rugăm pentru pompieri și pentru cei care fac tot posibilul în fața acestei situații dramatice„.

“The Holy See has learned with shock and sadness the news of the terrible fire that has devastated the Cathedral of Notre Dame de Paris, symbol of Christianity, in France and in the world. We express our closeness to the French Catholic and to the people of Paris. We pray for the fire fighters and for all those who are doing everything possible to face this dramatic situation.”

Update 23.15: Următoarele 90 de minute sunt ”cruciale” pentru salvarea catedralei, spune Jean-Claude Gallet, comandantul pompierilor parizieni.

”Este riscul ca clopotul mare să cadă. Dacă acesta cade, se prăbușește turnul” a explicat el, care a adăugat că o mare parte din eforturi sunt concentrate pentru salvarea operelor de artă.

Update 22.28: Aproximativ 400 de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor.

Citește și: Incendiu la Notre Dame. Povestea impresionantă a catedralei Notre Dame din Paris

Citește și: Incendiu la Notre Dame. Un preot român, detalii cutremurătoare despre Sfânta Coroană de Spini a Mântuitorului care se găsește la Notre Dame

Update 22.23: Incendiul masiv izbucnit la Notre Dame din Paris ameninţă să mistuie în întregime faimoasa catedrală, după ce acoperişul deja s-a prăbuşit. Un purtător de cuvânt al bisericii a spus că întreaga catedrală ardea după ce turnul s-a prăbuşit, relatează Press Association citând presa franceză. 

Serviciile de urgenţă încearcă să salveze lucrările de artă preţioase stocate în catedrală 

Sute de oameni aflaţi pe podurile din jurul Notre Dame priveau şocaţi cum flăcările înghit faimoasa catedrală. Fotografii şi videoclipuri de pe social media arată acoperişul clădirii gotice vechi de 850 de ani acoperit de flăcări, eliberând un nor de fum deasupra oraşului. 

Oficialii spun că focul poate fi legat de lucrările de renovare la această atracţie turistică, una dintre cele mai renumite din lume.

Update 21.57: Întregul acoperiş al Catedralei Notre-Dame din Paris s-a prăbuşit, ars de flăcările care au cuprins luni seara clădirea veche de secole, transmite Reuters. 

"Practic, întregul acoperiş a dispărut. Nu văd nici o speranţă pentru clădire", a spus Jacek Poltorak, martor ocular, care privea focul de la balconul de la etajul cinci al unei clădiri aflate în apropiere de faţada sudică a catedralei, unul dintre cele mai vizitate obiective din Franţa. 

Pompierii se luptă să stingă incendiul. Un nor imens de fum s-a înălţat deasupra oraşului, iar cenuşa a căzut pe o suprafaţă mare. Parisienii au urmărit neputincioşi, mulţi dintre ei rămaşi fără cuvinte din cauza şocului.

Update 21.40: Procurorii anunță că deschid o anchetă în cazul incendiului.

Update 21.26: Președintele Emmanuel Macron a spus că gândurile și emoțiile sale se îndreaptă spre toți catolicii și francezii.

Update 21.19: Ministrul de interne Christophe Castaner, anunță că au fost luate măsuri excepționale pentru a încerca salvarea catedralei.

Update 21.00: Fleșa (porțiunea cea mai înaltă a edificiului) s-a prăbușit.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi-a anulat discursul în faţa naţiunii pe care trebuia să-l susţină în această seară şi urmează să ajungă la locul incendiului.

 

Știrea inițială

Un incendiu de proporții a fost raportat luni seară, la catedrala ”Notre Dame” din Paris.

Cauza incendiului este necunoscută, dar autoritățile spun că ar putea avea legătură cu lucrările de renovare de la edificiul vechi de 850 de ani.

Flăcările au izbucnit puțin înainte de ora locală 18.50.

Anne Hidalgo, primarul Parisului, anunță că pompierii intervin și roagă pe cei aflați în zonă să respecte perimetrul de securitate.

Unul dintre adjuncții primarului anunță că riscul prăbușirii unor părți din clădire este semnificativ.

Circulația în zonă a fost oprită.

Catedrala Notre-Dame se află în curs de renovare, pe anumite părţi ale sale fiind ridicate schele. De asemenea, cele 16 statui din bronz de pe fleşa (acoperişul) catedralei au fost demontate încă de săptămâna trecută pentru a fi restaurate.

În curs de actualizare.

 

×
Etichete: incendiu
Parteneri
x close