Guvernul Franţei pregăteşte posibila evacuare a locuitorilor în metropola Paris, în contextul celor mai grave inundaţii din ultimele decenii, informează site-ul agenţiei Associated Press.
Ministerul francez al Mediului a anunţat vineri că numeroase zone din Districtul 16 al Parisului sunt inundate, pe fondul creşterii nivelului Râului Sena.
Autorităţile sunt preocupate inclusiv de riscul unor electrocutări, în contextul în care apa atinge cabluri subterane de înaltă tensiune.
"Vor exista efecte la periferia Parisului şi posibile evacuări", a precizat Ministerul Mediului.