Spania
este în doliu după tragedia de pe aeroportul din Madrid, în
care au pierit 153 de oameni. Primele victime au fost înmormântate
vineri, dar multe familii îndoliate mai au mult de aşteptat:
peste o sută de corpuri carbonizate nu pot fi identificate decât
prin teste ADN. Între timp, presa continuă speculaţiile
asupra cauzelor accidentului.
În primele relatări
asupra accidentului se vorbea despre incendiul unui motor, îndată
după decolare. Această versiune este, însă, contrazisă de o
înregistrare video, deocamdată secretă, a accidentului, care
a fost prezentată anchetatorilor.
În faţa lipsei
informaţiilor oficiale, rudele victimelor nu-şi mai pot stăpâni
furia şi acuză compania Spanair, proprietara avionului, confruntată
cu mari probleme financiare. Un fost pilot al companiei a declarat,
sub acoperirea anonimatului, că Spanair face presiuni pentru ca
avioanele sale să decoleze chiar dacă nu sunt pe deplin pregătite
tehnic.
Un alt pilot a dezminţit, însă, această
relatare. De asemenea, se pare că, după prima încercare,
ratată, de decolare, unii pasageri au dorit să renunţe la zbor,
dar nu li s-a permis. O ceremonie funebră solemnă va avea loc la 1
septembrie în catedrala din Madrid, dar primele victime au fost
deja înmormântate. Între ele, un tânăr care
avea rezervare pentru un alt avion, dar a schimbat-o în ultimul
moment.
Antena 3