Fostul lider cubanez Fidel Castro ridică semne de întrebare pentru motivul pentru care SUA şi alte stat au trimis soldaţi în Haiti, subliniind că prezenţa militară a împiedicat cooperarea internaţională.
Fostul preşedinte scrie că "fără ca nimeni să ştie cum şi de ce," Washington a trimis trupe "să ocupe teritoriul haitian, iar alte state au urmat exemplul".
În cadrul unui editorial publicat duminică, Castro arăta că nici ONU, dar nici SUA "nu au oferit explicaţii poporului sau lumii ."
Castro a remarcat că unele guverne s-au plâns că trupele au împiedicat aterizarea unor avioane cu ajutoare umanitare şi a cerut o anchetă ONU.
Preşedintele bolivian Evo Morales, un aliat al lui Castro, cere o condamnare ONU a ceea ce a calificat a fi ocuparea americană a statului Haiti. În acelaşi timp liderul venezueleană Hugo Chavez, aliat al Cubei, condamna şi el ocuparea insulei.
Într timp, numărul confirmat de decese în cutremurul produs în Haiti a trecut de 150.000 în capitala Port-au-Prince , a anunţat ministerul local al Comunicaţiilor, ale mii fiind decedaţi în ţară sau îngropaţi sub dărâmături.
ONU confirmase duminică, din cifre guvernamentale, 111.481 cadavre; în total, autorităţile au estimat numărul deceselor la 200.000.
Antena3.ro