Înregistrarea începe cu prezentarea unor imagini ale atacurilor teroriste de la Paris.
Apoi, organizaţia fundamentalistă sunnită îi avertizează pe preşedinţii din SUA şi Franţa, Barack Obama şi Francois Hollande, cu noi atentate de genul celor comise la Paris.
"Franţa prosperă, dar nu va dura mult. Am început cu voi, dar vom sfârşi cu falsa Casă Albă, pe care o vom face neagră cu focul nostru, cu voia lui Allah; o vom arunca în aer, aşa cum am făcut cu idolii falşi", ameninţă reţeaua teroristă Stat Islamic într-o înregistrare video difuzată joi, la aproape o săptămână de la atentatele comise la Paris, unde au fost omorâte cel puţin 129 de persoane.
"Vă vom pârjoli cu centuri sinucigaşe şi explozibil", afirmă unul dintre teroriştii care apar în imagini.
Înregistrarea video a fost difuzată pe site-uri ale reţelei teroriste Stat Islamic, fiind preluată de Institutul de Cercetare Media în Orientul Mijlociu (Middle East Media Research Institute).