Antena 3 CNN Externe Casa Albă confirmă, după ce a negat: Joe Biden a fost consultat de un neurolog

Casa Albă confirmă, după ce a negat: Joe Biden a fost consultat de un neurolog

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:22 10 Iul 2024 Modificat la 17:44 16 Iul 2024
Biden Abaca
Joe Biden. Sursă foto: hepta / Abaca Press

Președintele Joe Biden a fost consultat de un medic neurolog la Casa Albă în luna ianuarie, transmite CNN, citând-o pe Karine Jean-Pierre, secretar de presă al președinției americane.

Consultația a făcut parte din examenul medical anual al președintelui SUA, a adăugat oficialul citat, într-o declarație făcută marți seară.

Jean-Pierre a revenit astfel asupra declarației sale anterioare, când a susținut că vizita neurologului la Casa Albă nu a avut legătură cu Joe Biden.

Ea a dat vina pe reporterul care a formulat întrebarea în acest sens, pentru că acesta nu ar fi precizat exact data vizitei medicului.

"Deoarece data nu a fost menționată în întrebare, vreau să fie clar că întâlnirea din 17 ianuarie între dr. O'Connor și dr. Cannard a fost pentru examenul medical al președintelui. A fost una dintre cele trei întâlniri ale președintelui cu dr. Cannard pentru examinarea medicală. Rezultatele fiecărei examinări au fost făcute publice", a spus Karine Jean-Pierre.

În mod specific, ea a fost întrebată anterior dacă întâlnirea neurologului Kevin Cannard cu medicul președintelui, Kevin O'Connor, care a avut loc la 17 ianuarie 2024, a fost legată de consultarea medicală a președintelui SUA.

"Pot spune că nu a fost așa", a răspuns secretarul de presă, care avea să-și corecteze declarația câteva ore mai târziu.

Casa Albă, asaltată de întrebări despre sănătatea lui Biden, după dezastrul din confruntarea televizată cu Donald Trump

CNN remarcă faptul că scuza invocată de Karine Jean-Pierre, referitoare la întrebarea care nu menționa data vizitei, nu se susține.

Neurologul Cannard a figurat de mai multe ori în jurnalul vizitatorilor de la Casa Albă în cursul anului trecut, însă doar o singură dată - în ianuarie - s-a întâlnit cu medicul prezidențial O'Connor. 

Noile precizări oficiale arată că neurologul nu doar că s-a întâlnit cu dr. O'Connor în legătură cu președintele, în ianuarie, dar l-a și examinat pe șeful statului în timpul acelei vizite.

Nu este prima dată când secretarul de presă al Casei Albe își corectează propriile răspunsuri la întrebări legate de sănătatea președintelui, după prestația dezastruoasă a acestuia la dezbaterea televizată de luna trecută în compania lui Donald Trump.

Astfel, Casa Albă a confirmat în cele din urmă că Joe Biden a fost examinat de medicul său în zilele care au urmat dezbaterii CNN, după ce anterior a comunicat că președintele nu a mai avut niciun examen medical de la cel din luna februarie, anul curent, notează CNN.

×
x close