Relaţiile dintre cele două puteri nucleare s-au agravat după atentatele de la Mumbai, ai căror autori sunt pakistanezi, potrivit autorităţilor indiene.
Autorităţile de la Islamabad au anulat permisiile militarilor şi au concentrat 20.000 de soldaţi la graniţa cu India, potrivit unor surse din serviciile secrete. Guvernul pakistanez neagă, totuşi, orice intenţii războinice.
India susţine că atentatele de la Mumbai, care au făcut peste 170 de victime, au fost comise de pakistanezi şi că ţara vecină trebuie să-i urmărească pe militanţii islamişti. Experţii străini se tem că tensiunea ar putea degenera într-un nou conflict între cele două puteri nucleare.
Violenţa ar putea izbucni, mai întâi, în Caşmir, provincie disputată de cele două ţări, unde acţionează grupări armate islamiste susţinute de Pakistan. În Caşmirul indian au continuat, vineri, ciocnirile între poliţie şi manifestanţii musulmani.
Incidentele au fost prilejuite de alegerile regionale, boicotate de separatiştii musulmani. Poliţia susţine totuşi că numărul atacurilor separatiste s-a redus până la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.
Un lider islamist, eliberat vineri după două luni de arest la domiciliu, s-a pronunţat împotriva unui război între India şi Pakistan dar a cerut din nou independenţa Caşmirului.
În ultimii 60 de ani, India şi Pakistanul au fost în război de trei ori.
Antena 3