Barack Obama a anunţat luni mobilizarea a 275 de militari americani în Irak cu scopul de a proteja Ambasada Statelor Unite de la Bagdad şi pe cetăţenii americani care se află în incinta acesteia.
Departamentul de Stat a anunţat duminică, fără să precizeze numărul, trimiterea unor trupe suplimentare în domeniul securităţii pentru a proteja această ambasadă în contextul "instabilităţii şi violenţei" din ţară. Acesta a anunţat totodată transferarea anumitor angajaţi către alte instalaţii.
"Începând de la 15 iunie, 275 de militari au început să fie mobilizaţi în Irak cu scopul de a consolida securitatea angajaţilor americani şi Ambasadei Statelor Unite", a anunţat Barack Obama într-un mesaj transmis preşedinţilor Camerei Reprezentanţilor şi Senatului.
"Această forţă este mobilizată pentru a proteja cetăţeni americani şi clădiri americane dacă va fi necesar şi este echipată de luptă", precizează preşedintele, care adaugă că ea va rămâne în Irak "până când situaţia în domeniul securităţii nu-i va mai justifica prezenţa".