Carne de cal a fost depistată în pachete congelate etichetate drept carne de "vită" importate din România, anunţă serviciile alimentare elene, citate de
AFP.
Autoritatea pentru alimentaţie publică din Grecia (Efet) a anunţat miercuri că a descoperit "ADN de carne de cal în mostre" prelevate din pachete de carne congelată importate din România sub eticheta "vită".
"Două mostre pozitive au fost descoperite din totalul de 26 de analize efectuate până acum", a comunicat Efet.
Cele două mostre provin din 1.064 de kilograme de carne congelată etichetată drept "vită" şi care fusese importată din România.