Antena 3 CNN Externe Carnea "crescută" în laborator, bună de consum. Când va ajunge pe mesele oamenilor

Carnea "crescută" în laborator, bună de consum. Când va ajunge pe mesele oamenilor

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 16:32 26 Noi 2022 Modificat la 16:32 26 Noi 2022

Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) va permite unei companii californiene numite Upside Foods să preleveze celule de la găini vii şi să le crească într-un mediu de laborator controlat pentru a produce un produs din carne care nu implică sacrificarea efectivă a niciunui animal, informează The Guardian.

FDA a declarat că este pregătită să aprobe vânzarea altor tipuri de carne cultivată în laborator, precizând că „poartă discuţii cu mai multe firme” pentru a face acelaşi lucru, inclusiv companii care doresc să crească fructe de mare din celulele vieţuitoarelor marine.

"Lumea se confruntă cu o revoluţie alimentară, iar administraţia americană pentru alimente şi medicamente se angajează să sprijine inovaţia în aprovizionarea cu alimente|", a declarat Robert Califf, comisarul FDA.

În condiţiile în care Singapore este în prezent singura ţară în care produsele din carne cultivată în laborator sunt vândute în mod legal consumatorilor, aprobarea SUA ar putea deschide porţile unei noi pieţe alimentare despre care susţinătorii spun că este mai eficientă şi mai ecologică decât creşterea tradiţională a animalelor.

"Vom vedea acest lucru ca fiind ziua în care sistemul alimentar a început cu adevărat să se schimbe", a declarat pentru Washington Post Costa Yiannoulis, partenerul director al Synthesis Capital, un fond de capital de risc pentru tehnologia alimentară. "SUA este prima piaţă semnificativă care a aprobat acest lucru - este un lucru revoluţionar".

Upside Foods, care a fost cunoscută anterior sub numele de Memphis Meats, recoltează celule din ţesuturi animale şi apoi creşte carne comestibilă în bioreactoare. Compania a declarat că cea cultivată este identică cu carnea crescută în mod convenţional.

Când ajunge carnea de laborator pe mesele oamenilor

Va mai dura câteva luni până când carnea crescută în laborator va inunda supermarketurile americane - fiecare produs va trebui să fie aprobat de autorităţile de reglementare, iar Upside Foods mai trebuie să obţină acceptul departamentului american al agriculturii.

Dar industria cărnii de laborator doreşte să se poziţioneze ca o alternativă ecologică într-o epocă în care există o îngrijorare tot mai mare cu privire la impactul producţiei de carne asupra climei, precum şi cu privire la problemele legate de agricultura industrială şi bunăstarea animalelor.

Există peste 150 de companii de carne cultivată în laborator în întreaga lume, susţinute de investiţii de câteva miliarde de dolari, potrivit Good Food Institute.

Alegerea sustenabilă pentru viitorul planetei

Asigurarea unei alimentaţii mai sustenabile este un obiectiv major al discuţiilor privind clima din cadrul Cop27, care se încheie în curând în Egipt.

Producţia globală de alimente este responsabilă pentru o treime din toate gazele care încălzesc planeta, emise de activitatea umană, creşterea animalelor pentru carne fiind responsabilă pentru cea mai mare parte din această proporţie.

Păşunile şi culturile ocupă aproximativ 50% din terenurile locuibile ale planetei şi utilizează aproximativ 70% din rezervele de apă de băut.

×
Etichete: carne laborator consum
x close