Carla Bruni nu înţelege ce spune Nicolas Sarkozy. Prima doamnă a Franţei a folosit serviciul de traduceri pentru a-şi asculta soţul. Problemele de comunicare au apărut la summitul ONU de la New York. La întâlniri participă peste 100 de lideri mondiali, printre care Emil Boc şi Teodor Baconschi.
Deşi vorbeşte fluent patru limbi, soţia preşedintelui francez nu a reuşit să îl înţeleagă pe Nicolas Sarkozy. Carla Bruni stătea în primul rând la reuniunea plenară a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite iar soţul său vorbea în franceză. Cu toate acestea, a avut nevoie de traducere.
Prima doamnă a Franţei a ascultat atent cum liderul de la Paris i-a certat pe liderii care s-au scuzat că e criză şi au uitat de angajamentele umanitare.
Summit-ul de la New York îşi propune să rezolve probleme mai vechi cum ar fi ajutarea celor peste un miliard de oameni care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi, reducerea copiilor care mor înainte de împlinirea vârstei de cinci ani sau implementarea Internetului în rândul populaţiilor sărace.
La discuţiile ce durează trei zile participă peste 140 de lideri din toată lumea. Printre ei, premierul Emil Boc şi ministrul de externe Theodor Baconschi. Şeful diplomaţiei române va participa şi la lucrările Consiliului de Securitate al ONU privind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Antena 3