Într-una dintre cele mai mari operațiuni de securitate maritimă înregistrate vreodată în istoria țării, Marina mexicană a confiscat 8,3 tone de droguri și a arestat 23 de membri ai organizațiilor criminale din Pacificul mexican. Operațiunea, desfășurată de Marina şi Garda de Coastă, a dus și la confiscarea a șase bărci și a peste 8.700 de litri de combustibil.
Autoritățile au localizat și interceptat ambarcațiunile în zona maritimă la sud-vest de Lázaro Cárdenas, în statul Michoacán. În timpul operațiunii, mai multe nave și un elicopter Panther au fost folosite pentru a patrula și opri navele suspecte.
Conform Rsi.ch, prima ambarcațiune identificată transporta opt persoane care, văzând agenţii Marinei mexicane, au încercat să arunce în mare saci cu încărcătura ilegală. Poliţiştii au reușit să oprească tentativa și au confiscat peste 2.100 de kilograme de droguri și aproximativ 1.250 de litri de combustibil.
În operațiunile ulterioare, au fost ridicate alte bărci care conțineau în total 6.200 de kilograme de droguri și mii de litri de combustibil, demonstrând amploarea traficului ilegal în regiune.
Printre ambarcațiunile confiscate s-a aflat un semisubmarin, un tip de vehicul deosebit de greu de interceptat, deoarece este conceput pentru a se sustrage de la radar și de la detectarea vizuală.
Operațiunea a dat o lovitură semnificativă rețelelor criminale organizate: valoarea economică a capturilor s-a ridicat la peste 2 miliarde de pesos mexicani. În primele 18 zile ale noii administrații mexicane, forțele marinei au confiscat un total de 11,7 tone de droguri și peste 12.800 de litri de combustibil, arestând 37 de persoane și confiscând o serie de bărci folosite pentru traficul ilicit.