Antena 3 CNN Externe Cape Town. Incendiu de vegetaţie la un parc natural, provocat de temperaturile de 45-46 de grade

Cape Town. Incendiu de vegetaţie la un parc natural, provocat de temperaturile de 45-46 de grade

<1 minut de citit Publicat la 11:41 07 Mar 2009 Modificat la 11:41 07 Mar 2009
Cape Town. Incendiu de vegetaţie la un parc natural, provocat de temperaturile de 45-46 de grade
Pompierii din Africa de Sud se luptă, de două zile, cu flăcările care ameninţă câteva podgorii renumite de lângă Cape Town. Cauza incendiului nu a fost stabilită dar, în ultimele zile, canicula a fost atât de puternică încât se crede că focul s-a aprins de la sine.

În Africa de Sud, vara este pe sfârşite, dar vremea rămâne, de obicei, destul de caldă în această perioadă. Acum, însă, temperatura a bătut toate recordurile: la Cape Town s-au înregistrat 38 de grade iar în zonele rurale mercurul a urcat până la 45 - 46 de grade. Nu a fost nevoie de altceva ca să declanşeze un uriaş incendiu într-un parc natural, la vest de marele oraş sud-african. Au fost mobilizaţi peste 200 de pompieri, care au fost nevoiţi să se recunoască învinşi.

Elicopterele au intrat şi ele în acţiune, pentru a opri flăcările, dar n-au putut împiedica distrugerea unor întinse zone de vegetaţie din specii rare. Autorităţile au chemat întăriri din provinciile vecine, pentru a-i retrage pe pompierii epuizaţi, dintre care unii s-au aflat chiar şi 17 ore la datorie. Din fericire, până în prezent nu s-au înregistrat victime.

Antena 3

×
x close