Antena 3 CNN Externe "Au avut parte de şocul vieţii lor". Ce au găsit doctorii în piciorul unui fotbalist

"Au avut parte de şocul vieţii lor". Ce au găsit doctorii în piciorul unui fotbalist

baterie.jpg
19 Oct 2015   •   15:52

Un jucător de fotbal din Australia este unul dintre puţinii supravieţuitori ai unei bacterii extrem de agresive. Sam O'Sullivan se află acum în spital, unde medicii îl ajută să-şi revină după „bătălia” cu periculoasa infecţie.

Medicii au fost nevoiţi să taie o parte din piciorul drept al tânărului sportiv de 24 de ani.

„Când mi-au deschis piciorul, au avut parte de şocul vieţii lor. Piciorul meu era plin de puroi pe dinăuntru din cauza infecţiei. Apoi am intrat în şoc septic, iar medicii au fost nevoiţi să mă bage într-o comă indusă. Medicii le spuseseră membrilor familiei mele să se pregătească pentru ce este mai rău”, a declarat sportivul.

„Bacteria îmi mâncase o bună parte din picior, aşa că mi-am pierdut o bucată din muşchi şi abilitatea de a-mi flexa piciorul”, a mai declarat Sam O'Sullivan, potrivit theage.com.au.



 

 

 

×
Subiecte în articol: operatie
Parteneri
x close