Canada va oferi Ucrainei un ajutor de 25 de milioane de dolari, destinat unor programe umanitare şi dezvoltării democraţiei, a anunţat ministrul canadian de Externe, Rob Nicholson, în timpul unei întrevederi, luni, cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, relatează agenţia rusă Tass.
"Nicholson a precizat că ţara sa va continua să sprijine Ucraina. Astfel, intenţionează să ofere un ajutor de 30 de milioane de dolari canadieni (25 de milioane de dolari) Ucrainei pentru programe umanitare şi dezvoltarea instituţiilor democratice", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Ucrainei.
Soluţionarea conflictului din estul Ucrainei "este una din priorităţile politicii externe a Canadei", a dat asigurări şeful diplomaţiei canadiene.
La rândul său, Petro Poroşenko a subliniat că "Ucraina respectă Acordul de la Minsk, cu toate că cealaltă parte (rebelii proruşi) îl încalcă".
El a mulţumit Canadei pentru oferirea de sprijin militar şi logistic, precum şi pentru trimiterea a 200 de instructori în Ucraina în scopul antrenării forţelor ucrainene.