Şomeri dimineaţa, oameni cu avere seara. Este povestea cu final fericit pe care o trăiesc 18 muncitori din Canada. Dimineaţa, când s-au dus la lucru, la o fabrică din Ottawa, muncitorii au primit vestea că au fost concediaţi, pentru că uzina are probleme financiare.
În aceeaşi zi însă, oamenii au aflat că biletul pe care-l jucaseră împreună la loterie este câştigător. Au luat un pot de şapte milioane de dolari.
Fiecare a primit cam 400.000 de dolari, suficient să trăiască liniştiţi până când vor găsi un nou loc de muncă.