Antena 3 CNN Externe Camera Reprezentaților din Congresul SUA face pași înainte pentru destituirea lui Donald Trump. Replica președintelui american

Camera Reprezentaților din Congresul SUA face pași înainte pentru destituirea lui Donald Trump. Replica președintelui american

1 minut de citit Publicat la 18:38 31 Oct 2019 Modificat la 18:38 31 Oct 2019
o_1dohau0u71qnu1tt31p6m1ius58i8.jpg

Camera Reprezentanţilor a aprobat joi o rezoluţie care stabileşte următorii paşi ai procedurii de impeachment (punere sub acuzare şi destituire) declanşate împotriva preşedintelui Donald Trump, care a denunţat imediat ''cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană'', relatează AFP şi Reuters.

Rezoluţia a fost adoptată cu 232 de voturi pentru şi 196 împotrivă în Camera Reprezentanţilor, unde democraţii deţin majoritatea.

În replică, Donald Trump susţine că nu a greşit cu nimic în exercitarea atribuţiilor şi se consideră vizat de o ''lovitură de stat''.

Este ''cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană'', a scris el pe Twitter joi, imediat după votul din Camera Reprezentanţilor. ''Este injust, anticonstituţional şi fundamental anti-american'', notează şi Casa Albă într-un comunicat.

Democraţii încearcă să demonstreze că Donald Trump a exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru a-l compromite pe vicepreşedintele democrat Joe Biden, cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor şi al cărui fiu, Hunter Biden, a lucrat începând din 2014 pentru o companie ucraineană din sectorul gazelor. Respectiva companie ucraineană a fost ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei. Dar Trump crede că motivul real al acestei cereri a fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden şi i-a sugerat actualului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, să acţioneze în privinţa acelei anchete.

×
Etichete: Donald Trump
x close