Antena 3 CNN Externe "Cadou" de 100 de milioane de dolari trimis de Rusia în Ucraina

"Cadou" de 100 de milioane de dolari trimis de Rusia în Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:00 03 Aug 2022 Modificat la 20:00 03 Aug 2022
Kh-22
Sursa foto: hepta

Costul acestor proiectile se ridică la aproape 100 de milioane de dolari, relatează Ukrainska Pravda, care citează o declarație făcută de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleg Nikolenko.

"Putin condamnă Rusia la sărăcie cu războiul său criminal în loc să investească în viitorul țării sale. Nu ar fi timpul ca rușii să înceteze să mărşăluiască cu portretele liderului lor corupt și să înceapă să-și pună întrebări?", se întreabă reprezentantul diplomației ucrainene.

El își susține declarația cu un calcul făcut de către ediția ucraineană a revistei Forbes

Astfel, conform calculelor făcute de publicația citată, costul unei rachete de croazieră de tipul Kh-101 este de 13 milioane de dolari.

Cel al unei rachete de croazieră Kalibr se ridică la 6,5 milioane de dolari.

Kiev: "Din opt rachete lansate de ruși, șapte au fost doborâte"

O rachetă Iskander costă "doar" 3 milioane de dolari.

O rachetă supersonică Onyx ajunge la 1,25 milioane de dolari, costul unei rachete Kh-22 este de 1 milion de dolari iar o rachetă tactică de tipul Tocika-U ajunge la mai mult de 300.000 de dolari.

Astfel, potrivit Forbes, doar în decursul zilei de marți, forțele ruse au lansat rachete de croazieră în valoare de 91 de milioane de dolari asupra Ucrainei.

Din cele cel puțin opt rachete lansate marți, șapte au fost doborâte de către antiaeriană, conform oficialilor de la Kiev.

Rusia vizează orașul natal al lui Zelenski, susține Kievul

În același timp, Ucraina a anunțat, miercuri, că Rusia a început să creeze o forță militară de atac care vizează orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski, Krivoi Rog.

Krivoi Rog se află în sudul Ucrainei, la aproximativ 50 km de linia frontului.

"Rusia a început să creeze un grup de atac în direcția Krivoi Rog. Este foarte probabil ca inamicul să pregătească o contraofensivă, cu planul ulterior de a ajunge la granița administrativă a regiunii Herson", afirmă Comandamentul de Operațiuni Sud.

Rusia controlează zone întregi, inclusiv capitala regională omonimă, în regiunea Herson, pe care le-a capturat în primele etape ale invaziei sale lansate în 24 februarie.

Kievul a anunțat o contraofensivă în Herson și a anunțat, marți, că a recapturat 53 de localități în regiune.

Rusia nu a raportat câștiguri teritoriale majore de la capturarea regiunii Lugansk din estul Ucrainei, în urmă cu aproximativ o lună.

Foto principală: atacul efectuat asupra mall-ului din orașul ucrainean Kremenciuk în data de 27 iunie 2022 s-a soldat cu cel puțin 20 de morți și alte câteva zeci de răniți. Forțele ruse au lansat atunci asupra orașului două rachete Kh-22.

Foto galerie: Rachete Kh-31 și Kh-35UE din dotarea forțelor armate ruse

×
x close