Antena 3 CNN Externe Buzz Aldrin, al doilea om care a pus piciorul pe Lună, s-a însurat cu o româncă mai tânără cu 30 de ani

Buzz Aldrin, al doilea om care a pus piciorul pe Lună, s-a însurat cu o româncă mai tânără cu 30 de ani

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 12:10 21 Ian 2023 Modificat la 12:10 21 Ian 2023
buzz aldrin casatorie romanca
Buzz Aldrin, al doilea om care a pus piciorul pe lună, s-a însurat cu o româncă Sursa foto: Twitter | Dr. Buzz Aldrin

Buzz Aldrin este într-o relaţie cu românca născută la Deva, de foarte muţi ani. Cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private în Los Angeles.

"La cea de-a 93-a aniversare şi în ziua în care voi fi onorat şi de Living Legends of Aviation, sunt încântat să anunţ că eu şi dragostea mea de multă vreme, Dr. Anca Faur, ne-am căsătorit. Am fost uniţi în sfânta căsătorie într-o mică ceremonie privată în Los Angeles şi suntem la fel de entuziasmaţi ca nişte adolescenţi”, a scris Aldrin pe Twitter.

Aldrin a fost de trei ori în spaţiu în timpul carierei sale şi a fost pilotul Modulului Lunar Eagle pentru misiunea Apollo 11 din 1969. A păşit pe suprafaţa lunii la 19 minute după Neil Armstrong, pe 20 iulie 1969.

Dintre cei trei astronauţi aflaţi în misiunea Apollo 11, el este singurul care mai este în viaţă.

 

×
Parteneri
x close