Preşedintele american a declarat că rezultatele obţinute în lupta împotriva terorismului reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale mandatelor sale.
Cu toate acestea, a admis că unele decizii pe care le-a luat nu au fost întotdeauna cele mai potrivite.
"Deşi siguranţa naţională este mult mai ridicată decât acum şapte ani, cea mai mare ameninţare pentru poporul nostru o constituie, în continuare, un nou atac terorist", a declarat Bush.
Preşedintele american a apreciat totodată că există soluţii pentru revigorarea economiei: "Având în vedere că ne aflăm faţă în faţă cu un colaps finaciar, am luat măsuri drastice pentru a ne salva economia. Vom restabili economia, ba chiar o vom pune pe un curs ascendent".
Preşedintele american şi-a încheiat discursul într-o notă optimistă: "A fost un privilegiu unic să vă servesc ca preşedinte. Au fost zile bune şi zile grele. Am fost binecuvântat să reprezint acestă naţiune şi voi fi mereu onorat să fiu cetăţean al Statelor Unite, ceea ce înseamnă mai mult decât orice pentru mine. Aşadar, noapte bună şi fie ca Dumnezeu să binecuvânteze această casă (n.r. Casa Albă), pe următorul preşedinte, pe voi şi ţara noastră!".
Antena 3