Americanii se pregătesc
deja de schimbarea regimului în Cuba. Preşedintele George W.
Bush vrea să înfiinţeze în această ţară un Fond
Internaţional pentru Libertate. Este vorba despre un program care
îşi propune să reconstruiască Cuba, atunci când se va
instaura un guvern democratic. Liderul de la Casa Albă a precizat că
întreaga comunitate internaţională trebuie să fie pregătită
pentru momentul când se va produce schimbarea de regim. Cu
toate acestea, congresul american va menţine embargoul impus
guvernului comunist de la Havana.
Antena 3