Curajul
profesorului israelian de origine română, Liviu Librescu, a
fost salutat de preşedintele american George W. Bush, în
discursul său de Ziua Recunoştinţei. Preşedintele a inclus
printre exemplele pozitive ale anului trecut, şi pe cea a
profesorului român, care a murit murit încercând să
salveze viaţa unor studenţi ai săi, în timpul atacului de la
Universitatea Virginia Tech, din Statele Unite. Preşedintele a
menţionat contribuţia unor eroi naţionali, ca George Washington
sau Abraham Lincoln, dar a dat şi exemple ale oamenilor simpli, care
au dat dovadă de bune intenţii şi de spirit cetăţenesc.
''De
această Zi a Recunoştinţei, ne amintim de multe exemple de
americani cu suflet bun, pe care le-am văzut anul trecut. Ne amintim
de profesorul de la Virginia Tech, cel care a murit blocând un
atacator să intre în clasa sa de curs. Un supravieţuitor al
Holocaustului, profesorul Liviu Librescu a văzut tot ce e mai rău
în umanitate, iar prin sacrificiul lui, ne-a arătat ce este
mai bun'', a spus Bush.
Liviu
Librescu, care avea 76 de ani, a fost împuşcat mortal în
timp ce încerca să blocheze uşa sălii de clasă,
împiedicându-l pe agresor să intre, pentru ca studenţii
să se poată salva sărind pe fereastră, de la etajul al doilea al
clădirii. Librescu, născut în România, era cetăţean
israelian şi a trăit împreună cu soţia sa peste 20 de ani
în Statele Unite. Atât Librescu, cât şi soţia sa
au fost supravieþuitori
ai Holocaustului. Profesorul a murit în ziua comemorării
Holocaustului.
Antena 3