Antena 3 CNN Externe INS: România a fost cel mai ieftin stat din UE la alimente și băuturi nealcoolice în 2023

INS: România a fost cel mai ieftin stat din UE la alimente și băuturi nealcoolice în 2023

Roxana Mihăiescu
3 minute de citit Publicat la 11:00 28 Iun 2024 Modificat la 11:00 28 Iun 2024
BeFunky-collage - 2024-06-28T102619.926
INS: România a fost cel mai ieftin stat din UE la alimente și băuturi nealcoolice în 2023 / sursă foto: Getty Images

România are cel mai scăzut nivel al preţurilor dintre ţările UE, pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (72%), urmată de Bulgaria (74%), potrivit datelor INS, notează Agerpres.

„Indicii nivelului preţurilor exprimă câte unităţi din aceeaşi monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri şi servicii în ţări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri şi servicii.

În anul 2023, pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, iar la cele două extreme, 143 euro în Danemarca şi respectiv, 60 euro în România şi Bulgaria”, se precizează în comunicat.

În anul 2023, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei s-a înregistrat în Danemarca (43% peste media UE), urmată de Irlanda (42% peste media UE), Luxemburg (35% peste media UE) şi Finlanda (25% peste media UE).

În ceea ce priveşte Indicii nivelului preţurilor pentru principalele grupe de bunuri şi servicii, conform datelor Eurostat, România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice” (74%) urmată de Polonia (78%), iar la polul opus se află Luxemburg, având cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru această grupă de produse (119%).

Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupele „Băuturi alcoolice şi tutun” (66%), „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (81%) şi „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (39%), urmată de Polonia, pentru grupele „Băuturi alcoolice şi tutun„ (77%) şi „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (44%).

Danemarca are cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru produsele cuprinse în grupa "Îmbrăcăminte şi încălţăminte" (130%), iar Irlanda este cea mai scumpă ţară din UE la produsele din grupele "Băuturi alcoolice şi tutun" (211%) şi respectiv "Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili" (201%).

Potrivit comunicatului INS, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor dintre ţările UE, pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (72%), urmată de Bulgaria (74%).

Bulgaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupele "Transport" (72%) şi servicii de cazare şi restaurante (52%) iar România înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Recreere şi cultură” (65%).

Danemarca este cea mai scumpă ţară din UE la grupele „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (124%), „Transport” (125%), „Recreere şi cultură” (141%) precum şi la serviciile de cazare şi restaurante (152%).

Comunicatul INS mai semnalează că România şi Polonia înregistrează aceeaşi valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC, şi se situează la nivelul de 80% faţă de media Uniunii Europene.

Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2023, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 36% sub media UE.

Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depăşind media UE cu 139%.

Acest lucru se explică parţial prin faptul că un număr mare de cetăţeni străini au o pondere crescută în forţa de muncă totală a ţării şi contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populaţia rezidentă.

INS subliniază că aceste date au fost calculate de Eurostat în luna iunie 2024, atât pe baza preţurilor de consum colectate de ţările participante pentru un nomenclator comun de mărfuri şi servicii comparabile, selectate ca reprezentative pentru modelele de consum din cele 36 de ţări europene, cât şi pe baza datelor privind elementele de cheltuieli ale PIB şi a altor informaţii de bază transmise conform Regulamentului (CE)

×
x close