Ministrul bulgar al Justiţiei, Gheorghi Petkanov, şi-a anunţat miercuri demisia, pe fondul scandalului de corupţie care macină cabinetul de la Sofia şi care a condus deja la acuzarea mai multor oficiali guvernamentali. La începutul lunii mai, Parchetul de la Sofia a deschis o anchetă într-o afacere de deturnare de fonduri publice, în care sunt implicaţi mai mulţi membri ai Executivului.
Primele rezultate ale anchetei vor fi date publicităţii joi. Premierul bulgar, Serghei Stanişev, a refuzat să comenteze demisia ministrului Justiţiei.
Antena 3