Directorul executiv al agenţiei de privatizare, Todor Nikolov, spune că este o ofertă foarte bună şi că agenţia va pregăti un raport guvernului pe care îl va preda în două săptămâni, acesta urmând a decide dacă acceptă oferta sau nu.
Agenţia a anunţat că întreprinderile Essar Shipping & Logistics (India) şi Chartworld Shipping Corporation (Grecia) au depus şi ele dosar pentru a participa la licitaţie, dar nu au îndeplinit cerinţele impuse.
Spre deosebire de Bulgaria, care obţine bani din înstrăinarea flotei, demnitarii români ?au pierdut", una câte una, navele din proprietatea statului.
Cazul "Flota" a devenit, deja, celebru. Expertiza în acest dosar a început în 2004, la ordinul Parchetului Naţional Anticorupţie. Au fost cercetate 80 de persoane, printre care şi Traian Băsescu, acuzate că au înstrăinat 16 nave, în valoare de 275 milioane de euro.
În prezent, toţi acuzaţii din dosarul ?Flota", mai puţin preşedintele statului, Traian Băsescu, au fost scoşi de sub urmărire penală. Potrivit şefului DNA, partea din dosar referitoare la Băsescu este disjunsă. Soluţia procurorilor s-a bazat pe faptul că expertiza nu constată vreun prejudiciu.
Antena3.ro