Un mecanic de tren a sărit din mers și a provocat o criză care a afectat mii de pasageri, în Franța
Publicat acum 10 ore si 4 minute
Două cazuri de infectare cu antrax au fost semnalate în Bulgaria. Pacienţii, doi bărbaţi, se află în secţia de izolare a spitalului din Ruse, potrivit Novinite.com. Cei doi, în vârstă de 70 şi, respectiv 32 de ani, s-au îmbolnăvit după ce au sacrificat o capră.
Autorităţile veterinare sunt pregătite să vaccineze animalele din zonă, în cazul în care analizele de laborator vor confirma că este vorba despre antrax.
Antraxul se transmite de la animale la om, însă bacilul nu este transmisibil şi de la om la om. Acesta poate rămâne însă în sol timp de 100 de ani.
Antena3.ro