Anunțul a fost făcut joi, la Kiev, de premierul bulgar Kiril Petkov (foto), înaintea unei întâlniri cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
"Ca parte a lumii democratice, nu putem rămâne indiferenți în fața acestei tragedii și să pretindem că ar fi vorba despre o chestiune strict ucraineană ", a declarat Petkov.
"De luni de zile auzim un discurs potrivit căruia este mai bine să nu dăm arme Ucrainei, pentru a ajunge cât mai repede la pace.
Dacă această distrugere de cămine şi civilii asasinați reprezintă prețul pentru această pace, iar Rusia continuă să tragă şi nimeni nu are posibilitatea să se apere, atunci (este o pace pe care) nu o dorim", a continuat premierul bulgar.
El a vizitat Borodianka, una dintre localitățile din apropierea Kievului unde, în urma retragerii rușilor, au fost descoperite cadavrele a numeroși civili.
Premierul bulgar şi-a exprimat convingerea că inițiativa de a trimite arme în Ucraina va primi sprijinul majorității parlamentare din Bulgaria.
Demersul este susținut de trei din cele patru formațiuni din coaliția guvernamentală.
Votul din Parlamentul de la Sofia poate lăsa țara fără guvern
Cel de-al patrulea membru al coaliției este Partidul Socialist, moștenitorul fostului partid comunist şi apropiat de Rusia.
Această formațiune a amenințat să rupă coaliția, dacă guvernul de la Sofia sprijină militar Ucraina.
De altfel, socialiștii bulgari au refuzat să trimită un reprezentant în delegația guvernamentală condusă de premierul Petkov în Ucraina.
Presa internațională notează însă că, în absența voturilor socialiștilor, dar cu sprijinul majorității partidelor de opoziție, este de așteptat ca inițiativa să obțină 200 de voturi, din rândul celor 240 de parlamentari bulgari.
Bulgaria, stat membru al UE și NATO, nu a trimis până în prezent armament în Ucraina, pe motiv că un astfel de demers ar însemna implicarea țării în conflict și prelungirea războiului.
Acest raționament este împărtășit şi de președintele țării, Rumen Radev, apropiat de Moscova.
Radev, care începe joi o vizită oficială în Spania, a acuzat guvernul lui Petkov că este vinovat pentru sistarea livrărilor de gaze rusești în Bulgaria.