Bulgaria ar putea deveni ?al doilea Ierusalim?, sunt de părere autorităţile din vecinătatea României, după o importantă descoperire arheologică făcută în oraşul Szopol, de la malul Mării Negre. Este vorba despre mai multe relicve despre care se crede că ar aparţine Sfântului Ioan Botezătorul. Printre acestea se numără părţi dintr-un os al braţului, un craniu şi un dinte, care au fost găsite într-un mormânt din marmură sigilat la Biserica Sf. George de pe insula Sf. Ivan din apropiere de Sozopol, pe data de 28 iulie. Descoperirea a fost făcută de o echipă de arheologi condusă de profesorul Kazimir Popkonstantinov, anunţă Novinite.com.
Ministrul bulgar al Culturii a cerut ca situaţia să fie tratată cu calm. În acelaşi timp, istoricul Bozhidar Dimitrov, care este şi ministru al Diasporei, s-a declarat absolut sigur că relicvele descoperite pe insula Sf. Ivan i-ar aparţine Sfântului Ioan Botezătorul. El şi-a motivat afirmaţia prin prezenţa unei inscripţii pe marmura sarcofagului în care se aflau relicvele.
?O inscripţie pe un astfel de mormânt este descoperită foarte rar, iar în arheologie este considerată o dovadă incontestabilă a autenticităţii?, a declarat Dimitrov, fost director al Muzeului Bulgar de Istorie Naturală.
Potrivit inscripţiei în cauză ?cândva în secolul 5, un bărbat pe nume Toma a transferat relicvele sfinte exact de ziua de naştere a Sfântului Ioan Botezătorul?.
Mai mulţi arheologi bulgari citaţi de presă nu au pus la îndoială autenticitatea relicvelor ci modul senzaţional în care au fost prezentate publicului, fără a efectua testele necesare în prealabil. Unii au spus că rămăşiţele pot fi datate dar că nu există o modalitate de a dovedi cu siguranţă că acestea aparţineau lui Ioan Botezătorul.
Joi va avea loc o procesiune specială prin care vor fi aduse relicvele Sf. Ioan Botezătorul la Biserica St George di Szopol. Potrivit presei bulgare, prim ministrul Boyko Borisov a cerut un sarcofag special din argint pentru rămăşiţe, pentru care va plăti din propriul buzunar.
Antena3.ro