Antena 3 CNN Externe Bulgaria a făcut livrări ilegale de arme către kurzii din Irak

Bulgaria a făcut livrări ilegale de arme către kurzii din Irak

1 minut de citit Publicat la 16:01 23 Noi 2008 Modificat la 16:01 23 Noi 2008
Bulgaria a făcut livrări ilegale de arme către kurzii din Irak
Autorităţile kurde din nordul Irakului au primit în toamna aceasta trei transporturi de arme şi muniţie din Bulgaria. Conform declaraţiilor făcute de trei oficiali americani, achiziţia nu a fost autorizată de Guvernul central irakian, Potrivit acestora, armele ar fi ajuns în oraşul Sulaymaniyah, în septembrie, cu trei avioane de transport de tip C-130.
Oficialii kurzi au refuzat să dea răspuns întrebărilor legate de acest transport, dar au făcut o declaraţie prin care anunţau că ?Guvernul regional kurd (KRG) se află în continuare în prima linie a frontului în războiul împotriva terorismului în Irak. Din cauza acestei ameninţări continue, nici un articol din Constituţie nu împiedică KRG să obţină materialele necesare pentru apărarea regională", relatează Mediafax.
Însă un răspuns a venit din partea ministrului irakian de Interne, Jawad al-Bolani, care declară că oficialii guvernului central nu au aprobat transportul de arme din Bulgaria. Mai mult, el consideră că această achiziţie ar reprezenta o ?încălcare? a legilor irakiene, singurile autorităţi care pot autoriza transportul de arme fiind Ministerul de Interne şi cel al Apărării.
Experţii în domeniul Constituţiei irakiene susţin că aceasta este interpretabilă şi că nu spune în mod explicit dacă oficialii provinciali au autoritatea de a importa arme. Oficialii irakieni şi americani se pun de acord însă în această problemă: numai Ministerul de Interne şi cel al Apărăii au autoritatea de a importa arme.
Antena3.ro

×
x close