Antena 3 CNN Externe Budapesta îi răspunde lui Băsescu: Suntem angajaţi într-un dialog constructiv cu România, în vederea protejării minorităţilor

Budapesta îi răspunde lui Băsescu: Suntem angajaţi într-un dialog constructiv cu România, în vederea protejării minorităţilor

Budapesta îi răspunde lui Băsescu: Suntem angajaţi într-un dialog constructiv cu România, în vederea protejării minorităţilor
Foto: kormany.hu
13 Aug 2013   •   11:15
Ungaria şi România împărtăşesc interesul protejării minorităţilor etnice, iar Ungaria este angajată într-un dialog constructiv cu România în privinţa acestui subiect, a afirmat luni seara Ministerul ungar de Externe, răspunzând declaraţiilor de ieri ale preşedintelui Traian Băsescu, informează MTI.

Ambasadorul ungar în România Oszkar Fuzes a prezentat poziţia ţării sale Ministerului român de Externe, se arată într-un comunicat al ministerului ungar, potrivit MTI.

Fuzes a transmis că Ungaria este angajată în menţinerea stabilităţii în regiune şi în garantarea drepturilor omului şi drepturilor minorităţilor etnice.

Ministerul ungar a reacţionat astfel în urma unor declaraţii ale preşedintelui român Traian Băsescu, care a spus luni, la un forum în Ţinutul Secuiesc, că Ungaria a devenit un "focar de instabilitate" în privinţa problemelor minorităţilor etnice şi că România îşi va asuma rolul "punerii la punct a Budapestei".

De asemenea, Băsescu a apreciat că "politicieni unguri de elită" care au participat la evenimente culturale maghiare au "depăşit limitele decenţei", un lucru "care ar urma să nu se mai repete".

Potrivit MTI, ministerul ungar subliniază totodată în comunicat că Guvernul de la Budapesta a susţinut în mod constant doleanţele etnicilor maghiari din România, exprimate în mod democratic şi respectând normele şi practicile europene.

Citeşte şi:

Băsescu ameninţă cu desfiinţarea Universităţii de Vară "Balvanyos" de la Tuşnad, "dacă se va petrece la fel ca în acest an"

Băsescu îi atacă pe unguri: România îşi va asuma leadership-ul PUNERII LA PUNCT a Budapestei. Au atins limita decenţei


Băsescu, întrebat de ce circulă liber Viktor Orban în Covasna, Harghita: Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat?

Băsescu, românilor de pretutideni: Declaraţi-vă, fraţilor, români! Nu moldoveni, vlahi sârbi, sau mai ştiu eu ce alte identităţi


×
Subiecte în articol: Ungaria
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close