Iată şi o parte din întrebările prezente în formularul de autorizaţie electronică, prezente şi în cele completate de pasagerii curselor aeriene înainte de a ajunge în SUA: "Consumaţi stupefiante sau sunteţi drogat? Aţi fost arestat sau condamnat în cazuri legate de moralitate sau de substanţe interzise? Aţi comis acte de spionaj, de sabotaj, de terorism sau genocid?"
Proiectul este destinat cetăţenilor europeni care nu mai au nevoie de viză pentru a intra în Statele Unite, respectiv pentru 15 din cele 27 de state membre ale Uniunii şi trebuie completat cu 72 de ore înainte de debarcare.
Proiectul american ESTA (Electronic system for travel authorization) va intra în vigoare din 12 ianuarie 2009. Începând de vineri va fi activ proiectul pilot.
Ţările europene sunt reticente proiectului şi îl vor refuza dacă se va dovedi că este vorba de fapt despre o viză. Evaluarea privind ESTA va fi prezentată de Comisia Europeană dar şi în privinţa folosirii de către americani a datelor furnizate de călători, "cu 60 de zile înainte de intrarea în funcţiune a ESTA", potrivit anunţului instituţiei.
Uniunea Europeană a ameninţat că va impune restricţii Statelor Unite, în materie de vize, dacă Washingtonul nu ridică obligativitatea vizelor pentru cele 12 state membre ale UE care nu sunt incluse în programul visa-waiver, printre care se numără şi România.
Antena3.ro