Ministerul de Externe britanic a emis un avertisment prin care transmite cetăţenilor din Regat să evite călătoriile în Tunisia, Algeria sau Libia, existând riscul unor atacuri teroriste.
"Există pericolul unor noi atacuri teroriste în Tunisia, care pot fi organizate inclusiv în resorturile turistice, păzite de forţele de securitate. Teroriştii pot fi persoane necunoscute autorităţilor şi ei se inspiră de doctrina grupărilor jihadiste, propagată prin social media", se arată pe siteul oficial al MAE britanic.
Avertismentul este dat după ce la sfârşitul săptămânii trecute, un resort turistic din Sousse (nord-estul Tunisiei) a fost atacat de terorişti, care au ucis 40 de persoane, majoritatea fiind cetăţeni britanici şi germani.