Antena 3 CNN Externe Britanicii se opun finanţării înmormântării premierului Margaret Thatcher din bani publici

Britanicii se opun finanţării înmormântării premierului Margaret Thatcher din bani publici

S.T.
1 minut de citit Publicat la 08:32 15 Apr 2013 Modificat la 08:32 15 Apr 2013
Britanicii se opun finanţării înmormântării premierului Margaret Thatcher din bani publici
Ministrul britanic Francis Maude, însărcinat cu organizarea înmormântarii fostului premier Margaret Thatcher, a precizat că ceremonia va fi "un eveniment potrivit pentru o doamnă măreaţă", însă Guvernul a fost aspru criticat pentru cheltuielile efectuate.

Cabinetul şi-a apărat planurile pentru funeraliile baronesei Thatcher, cu toate că un sondaj de opinie a arătat o opoziţie majoră la cheltuirea banilor contribuabililor cu acest scop, scrie Sky News.

Doar 25% dintre cei intervievaţi în cadrul unui sondaj efectuat de ComRes cred că evenimentul trebuie finanţat din banii publici, în vreme ce 60% se opun.

Potrivit ministrului Francis Maude, implicarea forţelor armate nu este "exagerată în niciun fel", ba chiar ar fi o încheiere "potrivită".

"În mod normal ar fi vorba despre o ceremonie de înmormântare urmată de un serviciu funerar. Ea a fost însă foarte hotărâtă că nu doreşte asta, doreşte o singură ceremonie", a explicat ministrul.

La funeraliile fostului premier vor asista regina Elizabeth II şi aproape 2.000 de invitaţi, între care numeroase personalităţi politice internaţionale.
  
Serviciul religios de la catedrala St. Paul din Londra nu va fi oficiat de arhiepiscopul de Cantorbery, dar acesta va rosti ultima rugăciune, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a arhiepiscopiei.
  
Toţi foştii premieri britanici în viaţă, Tony Blair, Gordon Brown şi John Major, şi-au confirmat prezenţa.

CINE A FOST MARGARET THATCHER

"Doamna de fier" a condus guvernul britanic din 1979 până în 1990. Este unicul prim-ministru, în 160 de ani de istorie britanică, reales de trei ori consecutiv.

Citeşte şi:

Margaret Thatcher, la prima vizită în România. Vezi întâlnirea dintre "doamna de fier" şi Ceauşescu


"Urăm bun venit României în familia ţărilor libere". Cum comenta Margaret Thatcher, în 1989, căderea lui Nicolae Ceauşescu

×
x close